Este o apariţie bizară, localizat în regiunea Wahoe Country, Nevada. Formaţiunea are un aspect cu totul inedit şi arată de parcă a coborât pe Pământ din lumea marţienilor. Aspectul său a dat naştere unui supranume, fiind cunoscut în Nevada sub identitatea de Gheizerul Zburător. Renumita structură a fost creată prin forţa naturii completată de un mic accident produs de oameni.

Gheizerul Zburător, Nevada
Gheizerul Zburător, Nevada

Gheizerul Zburător are o înălţime de doar 5 metri, fiind amplasat pe o suprafaţă cu înălţimea de aproape 4 metri. Gheizerul Zburător s-a dezvoltat de fapt dintr-o greşeală cauzată de o mică scurgere geotermală. Această mică sursă de ape termale a fost descoperită iniţial în anul 1916. Locuitorii zonei aride au considerat că este o sursă bună pentru irigaţia terenurilor şi au săpat în jurul scurgerii de ape termale, fără a şti care va fi deznodământul acestei acţiuni. Din fericire, nimeni nu a fost rănit atunci, deşi s-ar fi putut produce o reală catastrofă în cazul în care volumul de apă era mai mare.

Anul 1960 este momentul în care, din cauza unei noi fisuri, apele geotermale au izbucnit. Gheizerul zburător aruncă ape calde la mai bine de 5 metri înălţime încă de la producerea acestui eveniment.

Gheizerul Zburător, Nevada
Gheizerul Zburător, Nevada

Piatra în sine a fost colorată diferit în funcţie de mineralele dizolvate care continuă şi astăzi să se acumuleze aducând schimbări la forma Gheizerului Zburător. Coloritul se mai datorează algelor termofile care şi-au adus aportul în crearea operei de astăzi. Acestea sunt acoperite de bacterii pentru care mediul termic este unul favorabil în dezvoltarea lor. Nuanţe de roşu intens, galben, diverse tonuri de verde acoperă partea externă a gheizerului dându-i un aspect interesant,dar mai ales spectaculos.

Gheizerul Zburător, Nevada
Gheizerul Zburător, Nevada

De-a lungul anilor, în regiune, s-au realizat numeroase teste care au relevat faptul că apele geotermale au 200 de grade Celsius. De asemeni, se apreciază că în următorii ani volumul apelor va creşte, iar mineralele aflate într-o continuă schimbare vor colora diferit Gheizerul Zburător.

Gheizerul Zburător, Nevada
Gheizerul Zburător, Nevada

Gheizerul Zburător este localizat pe teritoriul unei proprietăţi private, care nu poate fi încălcată oricum. Zona este înconjurată de garduri înalte plasate în ideea de nu exista evenimente care să deterioreze deosebita capodoperă. Proprietarii permit vizitarea gheizerului contra unei sume de 25 de dolari şi supraveghează atent acţiunile turiştilor. Nu este permisă aprinderea focului şi nici atingerea sau apropierea de Gheizerul Zburător. Apele clocotite ar putea crea, în orice moment. accidente nedorite.

Gheizerul Zburător, Nevada
Gheizerul Zburător, Nevada


Deşi regiunea nu mai deţine alte obiective turistice însemnate, zona a devenit intens accesată de excursionişti în ultmii ani. Se apreciază că, mai bine de 200 000 de turişti au ajuns în Nevada, la Gheizerul Zburător în anul 2012. Odată cu renumele ciudatelor structuri va creşte şi pondrea turiştilor.

Aşadar, Gheizerul Zburător din Nevada este o formaţiune unică în lume şi, deşi este o apariţie ciudată are farmecul său care atrage tot mai mulţi turişti din toate colţurile lumii.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCascada Victoria, avalanşa apelor înspumate
Articolul următorGalațiul, port la Dunăre
Călătoriile reprezintă pentru mine o continuă cunoaştere, explorarea unor locuri noi presupune o avalanşă de informaţii. Agnes Repplier spunea că "Impulsul de a călători este unul dintre cele mai benefice lucruri ale vieţii.", ipoteză cu care sunt perfect de acord.