Sfinxul  este o formaţiune pietroasă din Munţii Bucegi, situată la înălţimea de 2216 metri altitudine. Cu dimensiuni de 8 metri înălţime şi 12 lăţime, este o atracţie a platoului Bucegi datorită asemănării sale cu un cap uman. Maniera de conturare a acestei forme inedite este una naturală, vântul puternic a sculptat în piatră pe parcursul a milioane de ani.

Sfinxul din Bucegi
Sfinxul din Bucegi

Oamenii au asemănat Sfinxul din Bucegi cu o fiinţă spirituală, o entitate care protejează ţinuturile cu puterile sale. Masivitatea formaţiunii, chipul cu o înfăţişare dură, buzele puternice, orbitele mari au determinat aceste credinţe locale, care treptat s-au transmis. Cu siguranţă oamenii au fost impresionaţi de chipul din Bucegi, dovadă stă fotografia din anul 1900, atunci când arta fotografică era abia la începuturi. Faptul că cineva s-a gândit să fotografieze Sfinxul din Bucegi, deşi era destul de costisitor spune multe despre importanţa acestuia.

Sfinxul de la Giza, Egipt, construcţia cu care a fost comparat Sfinxul din Bucegi
Sfinxul de la Giza, Egipt, construcţia cu care a fost comparat Sfinxul din Bucegi

De-a lungul timpului, Sfinxul din Bucegi a fost considerat un mister al lumii, iar legendele nu s-au lăsat aşteptate. Multe persoane, mai ales străini nu s-au sfiit să spună ca Sfinxul este rezultatul muncii umane şi că a fost creat şi aşezat intenţionat la 2216 metri înălţime. Alte voci au afirmat cu tărie că Sfinxul din Bucegi este o copie a Sfinxului de la  Giza, Egipt, din cauza faptului că mai mult sau mai puţin întâmplător ambele construcţii au aceeaşi înălţime, 8 metri. Tot din categoria legendelor face parte şi ideea conform căreia Sfinxul din Bucegi a fost centrul energetic al extratereştrilor.

Contrar tuturor zvonurilor lansate cu privire la Sfinxul din Bucegi s-a demonstrat ca formarea acestuia s-a realizat pe parcursul a milioane de ani, în mod natural. Numerosi specialişti geologi, români dar şi străini au analizat construcţia şi au concluzionat ca ea este rezultatul vântului şi a apei de ploaie.

Sfinxul din Buceg
Sfinxul din Bucegi

Accesul spre Platoul Bucegi este facilitat de existenţa telecabinei, traseul de la poalele munţilor până la Cabana Babele se parcurge în 15 minute. De aici până la Sfinx traseul este accesibil şi nu pune dificultăţi de nici un fel. Drumul este marcat corespunzător şi chiar şi cei care nu iubesc prea mult traseele montane îl pot parcurge fără incidente.

Importanţa Sfinxului din Bucegi este subliniată şi prin faptul că a apărut în câteva filme româneşti, cu tematică istorică. În anul 1967 apar imagini cu Sfinxul din Bucegi în filmul “Dacii”, urmând ca în anul 1971 să apară în filmul “Haiducii lui Şaptecai”. De asemeni o româncă stabilită în SUA, sprijinită de câţiva specialişti americani reuşeşte să creeze un film-documentar inedit despre misterele Sfinxului din Bucegi.

Sfinxul din Bucegi
Sfinxul din Bucegi

Informaţiile adevărate sau nu ce au circulat de-a lungul timpului i-au determinat pe curioşi să vină în Bucegi, la Sfinx să se convingă de realitea lucrurilor. Şi curioşii n-au fost puţini. Platoul Bucegi este una dintre cele mai vizitate zone turistice ale României, de români şi străini deopotrivă. Mii de turişti ajung zilnic aici pentru a inspira aerul curat din Bucegi şi pentru a admira frumuseţile naturale ale României. Mulţi spun că o excursie în Bucegi este o adevărată sursă de energie şi încărcare spirituală.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAurora polară, spectacolul naturii
Articolul următorShanghai, Perla Orientului
Călătoriile reprezintă pentru mine o continuă cunoaştere, explorarea unor locuri noi presupune o avalanşă de informaţii. Agnes Repplier spunea că "Impulsul de a călători este unul dintre cele mai benefice lucruri ale vieţii.", ipoteză cu care sunt perfect de acord.