Deseori, clădirile reușesc să schimbe total aspectul unei regiuni, fapt care se aplică în totalitate Turnului Colpatria. Edificiul înalt de 196 de metri schimbă total capitala columbiană, fiind localizat chiar în centrul Orașului Bogota. Clădirea cu 50 de etaje a fost construit între anii 1978-1979 și este astăzi locul unde numeroase bănci și societăți financiare de prestigiu își au sediul.

Turnul Colpatria, o construcție multicoloră
Turnul Colpatria, o construcție multicoloră / Foto: http://articulos-interesantes.blogspot.com

Turnul Colpatria este un punct de reper în Bogota și este foarte ușor să-ți dai seama unde te afli doar uitându-te la turn. Începând cu anul 1998, edificiul este iluminat în fiecare noapte cu lumini xenon care se nuanțează în 36 de culori de diferite. Turnul Colpatria este un spectacol în sine, iar zona se supraaglomerează la sfârșit de săptămână și în zilele de sărbătoare, atunci când etajul superior este deschis vizitelor publice. La ultimul etaj se află o cafenea cochetă și o zonă de vizualizare de unde Orașul Bogota capătăt cu totul și cu totul alte proporții. Puntea de observație din Turnul Colpatria este una dintre cele mai importante zone de unde poate fi admirată panorama capitalei columbiene.

Turnul schimbă complet orizontul capitalei columbiene
Turnul schimbă complet orizontul capitalei columbiene / Foto: http://www.skyscraperlife.com

Turnul Colpatria a fost construit în punctul în care se unesc două dintre cele mai importante cartiere din Bogota. Edificiul urmează liniile arhitecturii moderne, Colpatria fiind un zgârie-nori de toată frumusețea. Fațada clădirii a fost construită din bare de beton și geamuri de termopan, urmând o linie neîntreuptă de la nivelul solului și până la acoperiș. Acest fapt asigură o bună ventilați și un iluminat natural optim și probabil este o plăcere să lucrezi la zeci de metri deasupra pământului, într-un birou spațios.

Turnul Colpatria, un edificiu unic
Turnul Colpatria, un edificiu unic / Foto: http://www.panoramio.com

Datorită înălțimii sale, edificiul a devenit deja un simbol al Columbiei, iar la construcția sa au fost utilizate tehnici inovatoare care să-i asigure rezistența în timp. Spre exemplu, s-au efectuat săpături la peste 50 de metri adâncime, pentru ca Turnul Colpatria să aibă o rezistență ridicată la cutremure. Această soluție inovatoare a fost și destul de costisitoare, fiind necesari peste 6000 de metri cubi de beton.

Ziua, edificiul nu mai este atât de spectaculos cum este noaptea
Ziua, edificiul nu mai este atât de spectaculos cum este noaptea / Foto: http://es.wikipedia.org

Momentul lansării acestui edificiu inedit a fost unul fastuos, iar locuitorii și vizitatorii deopotrivă au fost curioși să vadă rezultatul final. Uimirea a fost destul de mare, atunci când locuitorii au realizat că în doar un an orașul s-a schimbat, devenind mult mai modern. La început, oficialii nu au dorit ca Turnul Colpatria să fie deschis vizitelor publice, dar entuziasmul a fost atât de mare încât i-a înduplecat. În prezent, edificiul are o capacitate de 5000 de birouri și în proporție de 90% acestea sunt ocupate.

Bogota, noaptea
Bogota, noaptea / Foto: http://hdfons.com

În concluzie, Turnul Colpatria este edificiul care schimbă complet orizontul capitalei columbiene, peste 500 000 de turiști se bucură anual de experiența pe care o oferă platoforma de vizualizare de la etajul superior.