Faimosul Colosseum din Roma este cea mai importantă mostră de arhitectură romană pe care o avem în ziua de azi. Un amfiteatru de proporții, construit din ciment și piatră, care a reușit să reziste aproape 2000 de ani, chiar dacă în această perioadă o bună parte din structură a fost afectată de nemiloasa trecere a timpului.

Roma_Plan
Harta Romei cu Amfiteatrul Flavian în centru

Cunoscut și ca Amfiteatrul Flavian, monumentul are o formă eliptică și se află situat în centrul Romei, capitala Italiei. La începuturile sale, aici se țineau luptele de gladiatori, vânătorile de animale sau diversele piese de teatru; dar tot în Colosseum aveau loc și execuțiile publice, toate fiind considerate distracții publice, partea a strategiei împăraților romani de a ține poporul sub control cu ”pâine și circ”.

Construcția noului Colosseum a fost posibilă în vremea împăratului Vespasian (70-72 d.Hr.) a fost posibilă după ce Marele Incendiu din Roma, atribuit de împăratul Nero creștinilor, a distrus bună parte din Roma. Și cu toate că s-a aflat destul de repede faptul că responsabil de această urgie a fost chiar Nero însuși, terenul pe care se ridică azi Amfiteatrul Flavian a intrat în posesia statului roman după acest incendiu.

Colosseum vedere din interior
Colosseum vedere din interior

Numele de Colosseum se trage tocmai de la acest lider crud și nemilos care pe locul de azi al amfiteatrului își ridicase o statuie sie însuși: Colosul lui Nero. Din păcate, următorii împărați nu au apreciat așa de mult această formă de artă iar statuia a fost relocată pentru ca ulterior spre jumătatea Evului Mediu să i se piardă urma.

De-a lungul istoriei sale îndelungate, amfiteatrul roman a avut de suferit în numeroase rânduri. Avariat de un incendiu provocat de fulger în anul 217 și reparat în 250, lucrul la Colosseum a fost reluat în 443, 484 și 508 pentru a întări și stabiliza clădirea, aparent avariată de un cutremur major.

Colosseum altă vedere din interior
Colosseum altă vedere din interior

În timpul perioadei medievale, în interiorul amfiteatrului s-au desfășurat diferite activități pornind de la comerț și terminând cu construcția unei mici biserici în centrul arenei. Totuși, începând cu secolul XVI, Biserica a început să devină interesată de Colosseum, Papa Sixtus al V-lea dorind să îl transforme într-o fabrică de lână unde să lucreze toate prostituatele orașului. Idei la fel de creative au avut și alți cardinali ori papi dar în majoritatea cazurilor ele au eșuat lamentabil înainte de a fi puse în practică.

Colosseum iluminat noaptea
Colosseum iluminat noaptea

În prezent, majoritatea turiștilor străini ce ajung la Roma trec cel puțin odată pe lângă Colosseum, care a devenit, în mod surprinzător, un simbol al abolirii pedepsei capitale. Astfel, după mai multe proteste în anii 2000, municipalitatea a decis să schimbe culoarea iluminării pe timp de noapte a edificiului. Astfel, de fiecare dată când unui condamnat la moarte îi este comutată sentința sau un stat renunță la această formă de pedeapsă, amfiteatrul Colosseum este iluminat în auriu, ultima dată acest lucru întâmplându-se în 2009, atunci când Mexicul a abolit execuțiile.

Colosseum la apus
Colosseum la apus

Dacă vă decideți să faceți o vizită la Colosseum nu uitați să aruncați un ochi și asupra clădirilor învecinate ce făceau parte din același complex. Chiar la est de arenă se află ruinele școlii de gladiatori Ludus Magnus. Tot în apropiere se află și Armamentarium-ul, unde se țineau armele dar și Sanitarium, un fel de spital pentru gladiatori.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCano Cristales, curcubeul Columbiei
Articolul următorCele 9 Iaduri ale Japoniei
De mulți ani trăiesc cu credința că suntem meniți să explorăm pământul, să descoperim noi locuri, să învățăm despre lumea ce ne înconjoară. Este asemenea unei călătorii inițiatice în care vom afla mai multe despre viață dar și despre noi.