Brescia este un frumos oraș italian, situat în apropiere de Lacul Garda, la poalele Munților Alpi, la o distanță de doar 100 de kilometri de Milano. Metropola este renumită în lume pentru modul în care s-au dezvoltat armonios mai multe industrii aparent contrastante, ramuri diferite care au adus în Brescia profituri uriașe. Până nu demult, Brescia era considerată a fi doar un oraș industrial, dar iată că oamenii reușesc să vadă dincolo de aceste aparențe și observă o metropolă curată, cu multe clădiri istorice și un trecut artistic înfloritor.

Piazza dela Loggia, Brescia
Piazza dela Loggia, Brescia / Foto: http://beachcomberpete.com

De-a lungul anilor, în Brescia, s-au produs numeroase accesorii și tacâmuri pentru bucătărie, această industrie a îmbogățit considerabil orașul, consolidându-i prestigiul mai ales în ultimii 50 de ani. Fabricile mari au produs și arme, mai ales mafia italiană s-a bucurat de pistoalele fabricate integral în Brescia.

Străduțele înguste, tipic italiene, se regăsesc și în Brescia
Străduțele înguste, tipic italiene, se regăsesc și în Brescia / Foto: in-luxembourg.blogspot.com

Brescia este un oraș destul de mic, astfel își va fi destul de ușor să te deplasezi dintr-o parte în alta a metropolei. În oraș se regăsesc numeroase muzee mari, dar pentru că turismul nu este încă atât de dezvoltat, nu există deocamdată traduceri în alte limbi de circulație internațională. Apar foarte puține traduceri în limba engleză și de multe ori ele sunt atât de rudimentare încât este de preferat să descifrați cuvintele italiene.

Domul din Brescia, al treilea ca mărime în Italia
Domul din Brescia, al treilea ca mărime în Italia / Foto: http://www.garda-see.com

Cele mai impresionante clădiri din Brescia sunt Vechiul și Noul Dom. Biserica pre-renascentistă are o cupolă masivă din piatră și crucifixe ce datează din secolul al XII-lea. Imediat lângă se află catedrala orașului, construită acum 150 de ani, cu al treilea cel mai mare dom din Italia. Eroul local este fostul Papa Paul al VI-lea, un brescian nativ ca nu a uitat niciodată orașul în care s-a născut.

Mănăstirea Santa Giulia
Mănăstirea Santa Giulia / Foto: http://diquipassofrancesco.blogspot.com

Mănăstirea Santa Giulia este una dintre cele mai vechi construcții din oraș, un complex arhitectural masiv, o manieră de a explora istoria regiunii. Mănăstirea și anexele acesteia au fost trasnformate în muzeu, mii de exponate interesante sunt amprente vii ale istoriei străvechi. Mănăstirea Santa Giulia este locul care adăpostește resturi din casele specific bresciene, fragmente care au devenit astăzi de o valoare incontestabilă. Colecția de artă religioasă este una dintre cele mai bune din nordul Italiei, iar orașul se mândrește cu peste 100 de schițe și picturi ale celebrului Van Gogh.

Primăria din Brescia, o clădire impunătoare
Primăria din Brescia, o clădire impunătoare / Foto: http://www.josegomez.net

La Loggia este de fapt primăria orașului, o clădire imensă cu o formă oarecum ciudată. Edificiul se află în piața centrală a orașului și aici loc cele mai importante reprezentații politice, concerte și fel de fel de târguri. Poți intra în clădire, moment în care te vei bucura de arhitectură și decor și de principalele săli, spații unde aleșii își desfășoară activitățile de zi cu zi.

Brescia, un oraș liniștit
Brescia, un oraș liniștit / Foto: http://commons.wikimedia.org

Așadar, Brescia este un oraș interesant, fiind deocamdată o zonă mai puțin dezvoltată din punct de vedere turistic. Cu toate acestea, în ultimii ani Brescia a câștigat teren pe harta turistică a lumii, devenind un loc apreciat de către turiștii din întreaga lume.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentKönigssee, Lacul Regelui
Articolul următorMuntele Pâine de Zahăr, o structură interesantă
Călătoriile reprezintă pentru mine o continuă cunoaştere, explorarea unor locuri noi presupune o avalanşă de informaţii. Agnes Repplier spunea că "Impulsul de a călători este unul dintre cele mai benefice lucruri ale vieţii.", ipoteză cu care sunt perfect de acord.