Doar în Abu Dhabi, Turnul Înclinat din Pisa își putea găsi un rival mult mai modern și construit cu toată intenția într-o formă înclinată sau ondulată, după cum v-ar plăcea să priviți lucrurile.

Capital Gate este una dintre cele mai înalte clădiri din orașul saudit, având o înclinație de 18 grade spre Vest. De altfel, întregul bloc, cu toate cele 53 de etaje ale sale pare să se afle într-un fragil echilibru gata-gata să se prăbușească la cea mai mică pală de vânt.

Capital Gate, turnul înclinat din Abu Dhabi
Capital Gate, turnul înclinat din Abu Dhabi

După ce în iunie 2010, Capital Gate a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai înclinat turn creat vreodată de om, reputația acestei clădiri s-a răspândit la nivel mondial. Atât de impresionantă este tehnica de construcție încât colosul, învelit în oțel și sticlă pare să capete o formă organică ieșind în evidență față de orice altă construcție aflată în jurul său.

Capital Gate, un concept unic

Pentru a face posibilă această formă, constructorii au apelat la o…șmecherie, mutând centrul de greutate al clădirii în direcție opusă față de unghiul de înclinare. În plus, Capital Gate stă pe o fundație solidă de beton, ranforsat cu o plasă foarte deasă din sârmă de oțel. Dar aceasta este parte nevăzută căci la exterior, acest turn unic are un adevărat exoschelet construit sub formă de diagridă. Această soluție modernă de construcție a mai fost folosită în multe alte mari orașe ale lumii precum New York (Hearst Tower), Beijing (Stadionul Național) sau Londra (30st Mary Axe), construcții ce au demonstrat eficiența conceptului. De altfel, toate forțele transmise prin structura diagridă se duc mai departe în cei aproape 500 de stâlpi de beton adânc ancorați în beton ce previn orice influență seismică sau din partea vânturilor puternice.

Detaliu cu structura de susținere exterioară a turnului
Detaliu cu structura de susținere exterioară a turnului

Forma revoluționară a clădirii Capital Gate nu este dată doar de înclinarea acesteia ci și de forma de pâlnie pe care o capătă. Turnul își mărește diametrul pe măsură ce urcă și se extinde spre exterior. Acest lucru face ca fiecare dintre camerele hotelului ce ocupă partea superioară a Capital Gate să aibă o formă diferită. Însă toate au în comun o priveliște extraordinară datorită peretelui de sticlă de la exterior ce le permite oaspeților să admire întregul Abu Dhabi.

Capital Center la interior
Capital Center la interior

Capital Gate, ce și-a deschis porțile cu doar câțiva ani în urmă a fost rodul a cinci ani de muncă intensă căci întreaga clădire este foarte complexă. Ea a intrat în rândul celor mai cunoscute imobile din orașul Abu Dhabi iar aici funcționează de la deschidere un luxos hotel de cinci stele. Turnul face de fapt parte din complexul Abu Dhabi National Exhibition Centre, un grup de 23 de zgârie nori mai mici sau mai mari ce găzduiesc hoteluri, centre comerciale, rezidențiale și apartamente de locuit. Fiecare dintre acestea este ridicat de-a lungul malului de Sud-Vest al capitalei arabe, oferind un maximum de lux și confort pentru cei ce locuiesc aici.

Interiorul holului din Capital Gate
Interiorul holului din Capital Gate