Născută din credința și visul marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, Mânăstirea Horezu se înalță și azi falnică ca una din marile ctitorii brâncovenești ale țării, un monument ce a supraviețui veacurilor.

Fortificată și întărită pentru a face față atacurilor turcești, mânăstirea îmbină totuși elemente de arhitectură rafinată ce inclus detalii bizantine dar și islamice (da, citiți bine) căci românul a avut mereu un simț artistic dezvoltat iar Horezu s-a dorit a fi una dintre cele mai frumoase mânăstiri ridicate vreodată pe pământ românesc.

Mânăstirea Horezu și pădurile de pe munții din jur
Mânăstirea Horezu și pădurile de pe munții din jur | Foto: locatiicazare

Există o legendă care circulă despre aceste locuri și în speță privește Mânăstirea Horezu. S-ar zice că aici, lucrul nu mergea precum la alte viserici din țară, căci amenințarea otomană era prea mare. De aceea, acest frumos și rafinat exemplu de arhitectură românească ar fi fost ridicat cu precădere noaptea, căci meșterii se temeau de turci. Și astfel, noaptea după ce huhurezii cântau, echipele se strângeau pe șantier și începeau munca la ceea ce trei secole mai târziu urma să devină parte din patrimoniul Unesco.

Frescă de la Mânăstirea Horezu
Frescă de la Mânăstirea Horezu | Foto: wikimedia.org

Mânăstirea Horezu și bisericile ei

Visul lui Constantin Brâncoveanu era acela de a ridica cel mai frumos așezământ religios din Țara Românească, un loc demn de a se numi casa Domnului însă datorită vremurilor, biserica și chiliile au fost ridicate sub forma unei adevărate fortificații. Dar asta nu înseamnă că este vorba de o mică bisericuță și câteva chilii. Nu, departe de această idee. De fapt, întregul ansamblu are peste trei hectare și are în obștea sa nu mai puțin de patru biserici: Cea originală a domnitorului, biserica Bolniței ridicată de Maria Brâncoveanu, Schitul Sfinții Apostoli, ctitorie a lui Ioan Arhimandritul și Schitul Sf. Ștefan ridicat de fiul cel mai mare a lui Brâncoveanu în 1703.

Pereții exteriori ai bisericii principale
Pereții exteriori ai bisericii principale | Foto: allturism.ro

Cea mai mare biserică dintre cele de aici, cea care poartă hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, este considerată de mulți istorici ca fiind o reproducere și o dezvoltare a modelului celei de la Curtea de Argeș pentru că cele două se asemănă destul de mult. Însă domnitorul și-a lăsat amprenta stilului ce îi poartă numele asupra edificiului de la Mânăstirea Horezu. Astfel, biserica mânăstirii are forme mai ample, iar în fața ei a fost adăugat un pridvor brâncovenesc ce este acoperit și susținut de 10 coloane împodobite cu modele renascentiste.
Deasupra ușii bisericii există o pisanie care arată destul de clar cât de important era acest loc pentru domnitorul Brâncoveanu: ”Nu voi intra în sălașul case mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob”.

Detaliu de pe unul din pereții Mânăstirii
Detaliu de pe unul din pereții Mânăstirii | Foto: wikimedia.org

Iar în interior, catapeteasma monumentală este făcută din lemnul teilor, sculptat cu mare măiestrie și poleit cu aur. Completând această imagine, candelele din fața incoanelor sunt din argint și se știe despre ele că ar fi fost dăruite chiar de doamna Maria Brâncoveanu. De fapt, biserica are în posesie numeroase obiecte de cult (icoane, odoare etc) de o mare valoare istorică și materială, cele mai multe datând chiar din perioada construirii ei.

Pictură în interiorul uneia dintre turlele bisericii
Pictură în interiorul uneia dintre turlele bisericii | Foto: wikimedia.org

Mânăstirea Horezu este accesibilă pe Drumul Național 67 și se poate ajunge aici venind dinspre Râmnicu Vâlcea. Este foarte posibil să găsiți cazare chiar la mânăstire dar condițiile nu sunt extraordinare. Însă pe lângă mânăstire mai puteți vedea aici și celebrele ateliere de olărit de la Horezu.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentKobe Luminaire, evenimentul speranței
Articolul următorGrădina zoologică din Viena
De mulți ani trăiesc cu credința că suntem meniți să explorăm pământul, să descoperim noi locuri, să învățăm despre lumea ce ne înconjoară. Este asemenea unei călătorii inițiatice în care vom afla mai multe despre viață dar și despre noi.