Pentru cineva care pășește azi în Hiroshima, poate părea greu de crezut că aici, în urmă 60-70 de ani, o singură bombă aproape că a ras orașul din temelii. Azi, Hiroshima este una dintre cele mai înfloritoare metropole ale Japoniei, un exemplu al zelului și dorinței de progres pe care această națiune le-a manifestat după război. Orașul este nu doar o surpriză ci și o încântare pentru ochiul călătorului sosit aici dintr-un occident care nu înțelege prea bine cu ce se mănâncă mentalitatea japoneză, încă temător că vreun samurai modern, dornic de răzbunare, l-ar ataca pentru atrocitățile pe care Hiroshima le-a suferit în 1945. Dar aceasta este doar o iluzie căci japonezii s-au împăcat de mult cu trecutul lor.

Hiroshima, o metropolă modernă
Hiroshima, o metropolă modernă

Marele Confucius spunea odată că cea mai mare glorie nu este aceea de a nu cădea niciodată ci cea de a te ridica de câte ori cazi. Este o expresie foarte potrivită pentru Japonia care a fost lovită crunt la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Hiroshima, care ironic a fost menanjată înainte de asta de americani, a primit prima bombă atomică din istorie. O singură bombă care a omorât 140.000 de oameni. Este trist, dar acest eveniment a dat naștere ulterior unui val de patriotism și avânt în reconstrucția metropolei cum rar s-a putut vedea vreodată în alte colțuri ale lumii.

Hiroshima, un oraș cu vreme capricioasă

Clima din regiunea orașului Hiroshima se poate dovedi destul de neașteptată cu schimbări bruște și chiar taifunuri extrem de puternice. Din păcate, călătorii slab informați aleg să ajungă aici în cea mai proastă perioadă a anului, adică lunile iulie și august, atunci când temperaturile alternează foarte mult iar zilele ploioase sunt brusc înlocuite de zile toride aproape insuportabile. Asta pentru a nu mai vorbi că în septembrie pot apărea taifunuri extreme.
De aceea, perioadele perfecte pentru a vizita Hiroshima, ca mai toată Japonia de altfel, sunt cele cuprinse între aprilie și mai, respectiv octombrie și noiembrie. Acestea sunt momentele când temperaturile sunt optime iar ploile sunt ca și inexistente.

Domul Bombei Atomice
Domul Bombei Atomice

Drumurile prin Hiroshima sunt mai ușor de parcurs cu ajutorul tramvaiului. Orașul are o rețea extinsă de transport care însă joacă un rol dublu. Deoarece în Japonia funcționează alte reguli decât în Europa, compania locală de transport în comun a decis cu multă vreme în urmă nu își schimbe integral parcul de vagoane, astfel că azi, pe șinele din Hiroshima circulă o combinație eclectică de tramvaie din mai multe ere, un adevărat muzeu pe roți.

Parcul Păcii

Hiroshima este asociată în memoria mondială cu detonarea primei bombe atomice. Dar și pentru locuitorii orașului, acesta este un punct de cotitură în istoria de sute de ani a metropolei. Prin urmare, nu poate fi nici o mirare că aici se găsește unul dintre cele mai mari complexe memoriale din lume: Parcul Memorialul Păcii, o zonă care în fatidica zi a fost complet rasă de pe suprafața pământului cu excepția a câteva clădiri de zidărie care, cumva, au rezistat uriașei explozii. Astfel, azi aici aceste relicve pot fi încă admirate alături de mai multe monumente ridicate în anii de după Război.

Memorialul Hiroshima
Memorialul Hiroshima

Cel mai cunoscut simbol din acest parc sunt ruinele Domului Bombei Atomice (A-Bomb Dome), acesta a rămas în picioare datorită detonării bombei aproape vertical deasupra lui, însă nu același lucru se poate spune despre cei ce se aflau în acel moment în interior. Cert este că, după ce a început reconstrucția zonei, domul a fost lăsat deoparte pentru că era mai dificil de demolat iar într-un final, construcția cu un aer ciudat, european, a fost conservată în amintirea tristului eveniment. Și culmea, azi, locuitorii din Hiroshima s-au obișnuit să vină în această parte de parc, relaxându-se și citind o carte pe una din băncile instalate împrejurul edificiului care, din 1996, se află pe lista UNESCO World Heritage.

Poarta Miya Jima un loc iconic pentru japonezi și mai ales pentru locuitorii din Hiroshima
Poarta Miya Jima un loc iconic pentru japonezi și mai ales pentru locuitorii din Hiroshima

Monumentul Copiilor pentru Pace este un alt loc cu o însemnătate simbolică deosebită. Aici, copii din întreaga Japonie au trimis mii de cocori din hârtie pentru a comemora amintirea lui Sadako Sasaki, una dintre victimele târzii ale bombardamentului dar unul din primii copii care au murit de leucemie ca urmare a iradierii.

Desigur, nu este nici locul și nici timpul să luăm la rând cele aproape 50 de monumente, statui și memoriale ce umplu acest parc, dar înainte de a trece mai departe, ar fi interesant de menționat Cenotaful dedicat Victimelor Bombei Atomice. Aici, într-un cufăr de piatră stau înregistrate numele tuturor victimelor acelei zile dar și cei ce au murit ulterior iradiați. În plus, de câte ori un supraviețuitor (așa numiții hibakusha) se stinge din viață, numele său este trecut în cufăr. Iar deasupra acestui registru încastrat în piatră, un arc realizat din același material îi oferă protecție în timp ce, simbolic, privit dintr-un anumit unghi, el pare să acopere protectiv și Domul Bombei Atomice.

Cufărul cu numele tuturor celor uciși de bomba atomică, observați florile mereu prezente

Alte atracții turistice

Chiar și dincolo de Parcul Păcii, numeroase monumente amintesc de suferința acelor vremuri, dar acum este timpul să trecem mai departe.
Parcul Chuo este unul dintre cele mai mari spații verzi din Hiroshima, aici se găsesc multe dintre atracțiile de care vom vorbi în continuare dar și numeroase terenuri de sport în aer liber, foarte apreciate de japonezi.
Castelul Hiroshima a fost ridicat în anii 1590 de unul dintre lorzii războinici ai vremii. Și cu toate că era o clădire de o valoare istorică inestimabilă, el a fost distrus în timpul războiului fiind reconstruit la finele anilor 50. Cu toate astea, o parte din fundația originală de beton a edificiului poate fi încă văzută iar azi, atât localnicii cât și turiștii vin aici pentru lungi plimbări, mai ales în perioada primăverii atunci când toți cei 350 de cireși sunt înfloriți iar atmosfera este absolut superbă.

Florile de cireș în fața Castelului Hiroshima, o reconstrucție a celui distrus la finele Războiului
Florile de cireș în fața Castelului Hiroshima, o reconstrucție a celui distrus la finele Războiului

Dar să nu uităm nici o clipă că suntem în Japonia, țara tehnologiei, așa că de la castel puteți merge la Muzeul Copiilor din Hiroshima, un loc plin de tehnologie, experimente atractive și un planetariu dedicat celor mici, la ultimul nivel al clădirii. Accesibil ca preț, acest loc vă va oferi ore întregi de distracție și informații interesante.
Iar pentru amatorii de frumos, Muzeul de Artă al orașului oferă o colecție permanentă de artă europeană ce variază de la opere romantice la unele din primele lucrări ale lui Picasso. Nu veți vedea cele mai mari capodopere ale celebrilor pictori europeni dar cu siguranță lucrările de aici sunt unice și reprezintă un punct de referință.

Și tot pentru amatorii de artă și frumos, Muzeul de Artă Contemporană din Hiroshima oferă nu numai o perspectivă asupra unor nume occidentale celebre precum Andy Warhol ci și o introspecție a țării, cu artiști japonezi moderni ce au adoptat stiluri destul de exotice ce se mulează în cazul de față pe spațiul expozițional existent.

Lanterne de hârtie lăsate să plutească pe apă, o tradiție japoneză
Lanterne de hârtie lăsate să plutească pe apă, o tradiție japoneză

Fanii automobilelor vor descoperi cu plăcere că în Hiroshima se află și muzeul Mazda, celebrul producător auto avându-și sediul principal nu foarte departe de oraș. Iar expoziția este atât de populară încât accesul se face doar pe bază de rezervare. Dar efortul se merită, aici veți putea admira exponate unice, inclusiv Mazda 787D, singura mașină japoneză care a câștigat vreodată cursa de 24 de ore de la Le Mans. În plus, ca bonus, veți avea ocazia să descoperiți cum funcționează o linie de asamblare dar și să vedeți câteva dintre vehiculele concept expuse aici.

Muzeul Mazda și mașina cu care compania a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans
Muzeul Mazda și mașina cu care compania a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans

Dacă aveți norocul să ajungeți în Hiroshima la momentul potrivit, veți putea participa la unul dintre festivalurile majore care se țin aici.
În prima săptămână a lui mai are loc festivalul florilor, cel mai mare eveniment de acest gen din oraș. Este un eveniment interesant, cu multe concerte, spectacole de comedie și alte multe atracții pentru toate vârstele.
Nu la fel de dedicat tinerilor este Festivalul Sake-ului ce se ține la începutul lui octombrie. Atunci, suburbia Saijo se umple și fabrica de sake de aici devine neîncăpătoare, căci pentru prețul biletului de acces, puteți bea cât de mult duceți. Mai mult, dacă vă puteți păstra starea de…trezie, sunt disponibile tururi ale facilităților de producție și puteți cumpăra cupe pentru sake. Deh, cine a zis că japonezii nu știu să petreacă?

Tramvaiele vechi încă circulă pe șinele din Hiroshima
Tramvaiele vechi încă circulă pe șinele din Hiroshima

La fel ca și în alte părți ale Japoniei, Hiroshima se mândrește cu mâncarea okonomiyaki, sau cu alte cuvinte: fiecare își alege ce vrea. Este un fel de mâncare ce se prepară în fața clientului precum o plăcintă cu ouă, vargă, tăiței, carne, fructe de mare sau/și brânză, toate combinate la libera alegere a celui care comandă și stropit cu sos okonomiyaki din belșug. Pare ciudat dar conform descrierii celor care s-au bucurat de această servire, rezultatul este cel puțin delicios.

Trăgând linie acestui documentar asiatic, Hiroshima s-a schimbat mult de-a lungul anilor iar locuitorii de aici au învățat lecția războiului, o lecție ce este încă vie.

SURSĂFlickr.com
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentTromso, Parisul Nordului
Articolul următorPhiladelphia, simboluri și cultură
De mulți ani trăiesc cu credința că suntem meniți să explorăm pământul, să descoperim noi locuri, să învățăm despre lumea ce ne înconjoară. Este asemenea unei călătorii inițiatice în care vom afla mai multe despre viață dar și despre noi.