Catalina este o insulă cu aromă mediteraneană din Statele Unite ale Americii, Carolina, un ținut splendid dominat de veri toride și un ecosistem unic. Plină de energie și de romantism, frumoasa insulă este locul spre care își îndreaptă atenția turiștii dornici de o vacanță de neuitat. Evoluția zonei nu este întâmplătoare, regiunea care este astăzi un Colț de Rai a fost odată locul preferat al braconierilor și contrabandiștilor.

Modernizările efectuate în ultimii ani atrag și mai mulți turiști
Modernizările efectuate în ultimii ani atrag și mai mulți turiști / Foto: www.expedia.com

Acest ținut exotic se află la aproximativ 35 de kilometri sud-est de superbul Los Angeles, iar cel mai înalt punct de pe insulă este reprezentat de Muntele Orizaba, 639 metri. Relieful este predominant stâncos și de multe ori turiștii își pun limitele la încercare aventurându-se pe crestele ascuțite. Date recente arată că peste un milion de turiști din întreaga lume își petrec vacanțele în zonă, acest fapt se datorează și multitudinii de activități pe care vizitatorii le practică cu mare plăcere.

Plajele deosebite sunt adorate de turiștii din întreaga lume
Plajele deosebite sunt adorate de turiștii din întreaga lume / Foto: www.travelchannel.com

Apele limpezi și plajele bine amenajate crează un mediu propice pentru iubitorii de aventuri maritime, în ultimii ani s-au efectuat modernizări menite să atragă de la an la an tot mai mulți turiști. Scuba divingul și snorkelingul sunt cele mai populare sporturi pe apă, recifele din zonă și uimitoare lume din adâncuri au fost dintotdeauna o curiozitate pentru turiști. Cove Lover și Descanso Beach sunt cele mai bune locuri pentru scufundări, zone mai retrase unde turiștii nu înoată atât de mult. Există chiar și un parc subacvatic, cu adevărat uimitor!

Sesiunile de scufundări dezvăluie imagini uimitoare
Sesiunile de scufundări dezvăluie imagini uimitoare / Foto: www.flickr.com

Desigur, nu toți turiștii iubesc aventurile, însă valurile ar trebui să fie pe placul tuturor. Două plaje de pe insulă sunt renumite pentru valurile lor înspumate, așa cum nu prea mai există în zonă, acestea sunt Shark Harbor și Ben Weston Beach. Insula Catalina este un loc de vacanță potrivit și pentru familiile cu copii, asta pentru că în zonă există o tabără special amenajată pentru copii, Camp Emerald Bay. Tabăra are rolul de a crea amintiri plăcute în memoria copiilor din întreaga lume care ajung în regiune, prin activități inedite, de grup, momente în care copii cu diverse naționalități interacționează în cel mai agreabil mod cu putință.

Specii de animale rare trăiesc pe insulă
Specii de animale rare trăiesc pe insulă / Foto: www.fws.gov

Insula de pe teritoriul Californiei este unică și în ceea ce privește flora și fauna. Inițial, zona a fost lipsită de vegetație și implicit animale, dar ușor, ușor, omul a reușit să dea viață insulei în momentul în care a adus animale în regiune. La momentul actual, pe insulă, trăiesc cel puțin 50 de specii de animale endemice, care nu se mai regăsesc nicăieri în lume. Peste 400 de specii de plante native înfrumusețează crestele stâncoase și crează de asemeni un cadru propice pentru dezvoltarea faunei.

Relieful stâncos crează un cadru aparte
Relieful stâncos crează un cadru aparte / Foto: www.myphotodump.com

Insula Catalina este un punct important pe harta turistică, cel frumos loc exotic din Statele Unite ale Americii ce poate concura cu cele mai frumoase insule de pe Pământ.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentGalway, vibrația Irlandei de altă dată
Articolul următorCulzean, castelul fantomelor
Călătoriile reprezintă pentru mine o continuă cunoaştere, explorarea unor locuri noi presupune o avalanşă de informaţii. Agnes Repplier spunea că "Impulsul de a călători este unul dintre cele mai benefice lucruri ale vieţii.", ipoteză cu care sunt perfect de acord.