Monsanto este un sat de munte din Portugalia, construit pe o suprafaţă de aproximativ 130 de kilometri pătraţi, având 828 de locuitori. Până aici, Monsanto pare a fi o locaţie obişnuită, care nu se deosebeşte cu nimic de celelalte sate ale lumii. Dar regiunea a fost practic sculptată în rocile din granit şi întreaga acţiune a avut ca şi deznodământ înfiinţarea unei zone unice pe Pământ.

Case şi străduţe din Monsanto, Portugalia
Case şi străduţe din Monsanto, Portugalia

Nu este cunoscută cu precizie identitatea primilor oameni care au ajuns în Monsanto, dar cercetările istorice arată că cele mai vechi urme umane datează din Epoca de Piatră. Mai târziu, romanii au fost cei care s-au stabilit la baza Muntelui Monsano. În secolul al XII-lea, Regele Afonso Henriques recuperează Monsanto de la mauri şi în acel moment se decide construirea unei cetăţi solide de apărare .  Mai târziu zona a intrat în reorganizare, fapt datorat populaţiei care se stabilise în Monsanto. Astfel, iau naştere frumoasele case şi se construieşte un deosebit castel medieval sculptat în stâncă. Din păcate, astăzi, castelul nu mai există din cauza unei explozii la depozitul de muniţie din interiorul său.

Monsanto, Portugalia
Monsanto, Portugalia

În zilele noastre, satul Monsanto a devenit una dintre cele mai puternice atracţii turistice ale Portugaliei, datorită modului inedit prin care a luat naştere. Străzile înguste au fost sculptate tot în rocă, iar casele sunt protejate de bolovani gigantici din piatră. O călătorie în Monsanto este o necesitate, fiecare metru pătrat din regiune trebuie explorat la maxim deoarece zona ascunde multe detalii uimitoare.

Panorama satului Monsanto, surprinsă de pe teritoriul fostului castel
Panorama satului Monsanto, surprinsă de pe teritoriul fostului castel

Monsanto este unul dintre cele mai remarcabile sate ale Europei, fiind supranumit “satul cel mai portughez din Portugalia”. În partea de sus a satului se află zona în care a fost construit castelul medieval, iar dacă vei merge pe jos până acolo efortul îţi va fi răsplătit cu o privelişte superbă. Aceasta este singura regiune care oferă o panorama completă a Satului Monsanto.

Turnul lui Lucano, Satul Monsanto, Portugalia
Turnul lui Lucano, Satul Monsanto, Portugalia

Dacă ajungi în Monsanto nu rata Turnul lui Lucano. Acesta a fost construit în secolul al XIV-lea şi adăposteşte clopotul satului, încununat cu un cocoş de argint. Acest obiect preţios este premiul pe care Satul Monsanto l-a câştigat într-o competiţie din anul 1938. Concursul a fost de fapt o confirmare şi o recunoaştere a valorilor culturale şi istorice pe care nici o zonă din Portugalia nu le are atât de pronunţate ca Satul Monsanto.

Capela Sao Miguel, Monsanto, Portugalia
Capela Sao Miguel, Monsanto, Portugalia

Capela Sao Miguel şi Biserica Mercy sunt două construcţii cu specific romanic şi două simboluri puternice în Monsanto. Acestea au suferit mai multe reconstrucţii realizate cu pricepere, aşa încât să se păstreze arhitectura originală.

Nu poţi părăsi Monsanto fără să guşti câte ceva din preparatele lor tradiţionale. Satul Monsanto deţine câteva restaurante care păstrează formatul regiunii, fiind construite din bolovani gigantici în loc de pereţi sau tavan. Bucătărie portugheză este diversă şi datorită dezvoltării turistice, în Monsanto se gătesc specialităţi internationale. Supele, preparatele din peşte sau din carne sunt cele mai solicitate meniuri.

Locuinţă ingenioasă din Monsanto, Portugalia
Locuinţă ingenioasă din Monsanto, Portugalia

Aşadar, Satul Monsanto este un exemplu de ingeniozitate şi demonstrează faptul că natura pune la dispoziţie foarte multe elemente pe care trebuie să le fructificăm. În Monsanto au luat naştere nişte construcţii rezistente, durabile în timp, dar mai ales originale.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentWindow of the World, minunile lumii
Articolul următorTaipei 101, tot mai aproape de cer
Călătoriile reprezintă pentru mine o continuă cunoaştere, explorarea unor locuri noi presupune o avalanşă de informaţii. Agnes Repplier spunea că "Impulsul de a călători este unul dintre cele mai benefice lucruri ale vieţii.", ipoteză cu care sunt perfect de acord.