Mykonos este o insulă grecească, un loc splendid ce ocupă o suprafață de aproximativ 85 de kilometri pătrați. Insula se află la o înălțime de 341 de metri și curentul care adie permanent, datorită altitudinii și amplasării, a atras supranumele de “Insula Vântului”. Situată în mijlocul Mării Egee, Mykonos este deja o destinație turistică populară ce aduce Greciei venituri uriașe din turism.

Mykonos, seara
Mykonos, seara / Foto: www.sanelita.lt

Mykonos este renumită ca fiind un loc cosmopolit și alături de Santorini este una dintre cele mai scumpe destinații grecești. Diversitatea zonei atrage cel mai mult, Mykonos poate fi în același timp un loc de vacanță pentru tineri, bătrâni sau familii cu copii. Plajele, cluburile de noapte, spiritul zonei sunt aspecte care oferă vizitatorilor o vacanță de vis.

Plajele din Mykonos sunt motivul pentru ca turiștii se află pe insulă
Plajele din Mykonos sunt motivul pentru ca turiștii se află pe insulă / Foto: gomanana.info

Plajele și apele de smarald ale mării sunt cu siguranță principalul motiv pentru care marea majoritate a turiștilor se află în Mykonos. Cele mai multe dintre plaje sunt modernizate după ultimele standarde, au numeroase terase și restaurante, iar șezlongurile și umbrelele de soare îi invită pe toți să lenevească măcar câteva ore în razele soarelui. Cele mai bune plaje sunt în partea de sud a insulei, acestea fiind, de obicei, și cele mai aglomerate. Locuitorii din Mykonos obișnuiesc să străbată plajele în lung și-n lat cu scopul de a comercializa fel de obiecte, de la fructe, la haine, bijuterii sau ceasuri.

Sporturile pe apă sunt preferatele aventurierilor
Sporturile pe apă sunt preferatele aventurierilor / Foto: www.mykonos-accommodation.com

Plajele și valurile mării sunt de asemeni o oportunitate de a practica tot felul de activități pline de aventură și amuzament. Sporturile pe apă sunt preferatele celor care își doresc o vacate plină de energie, în timp ce croazierele, scufundările sunt destinate celor care vor să exploreze cât mai mult din Mykonos.

Moară de vânt în Mykonos
Moară de vânt în Mykonos / Foto: www.hyba.gr

Dacă petreceți mai mult timp pe Insula Mykonos, ar fi interesant să vizitați orașul omonim. Morile de vânt din partea de vest a orașului sunt unul dintre reperele metropolei, datând din secolul al XVI-lea. Până nu demult insula a fost printre cei mai mari producători de pâine și grâu, de aici și prezența acesto mori de vânt în Mykonos. Zona de vest a orașului este de asemeni cel mai popular punct de unde apusul soarelui poate fi privit în toată splendoarea sa.

Mica Venezie, un cartier superb!
Mica Venezie, un cartier superb! / Foto: commons.wikimedia.org

Mica Venezie este un cartier faimos pentru construcțiile medieval și casele pitorești cu balcoane din lemn viu colorate. Mica Venezie este unul dintre cele mai frumoase și mai romatice locuri de pe Insula Mykonos. Numeroasele terase, cafenele și restaurante se supraaglomerează mai ales seara, când priveliștea este de vis.

Pelicanul Petros
Pelicanul Petros / Foto: blog.luxuryretreats.com

Petros Pelicanul, mascota insulei, poate fi regăsit pe malul mării sau chiar în oraș. Pelicanul a fost găsit rănit în largul coastei de către un pescar, iar acesta l-a îngrijit până când s-a recuperate complet. A primit numele de Petros și momentul în care murit a creat tristețe între turiști și localnici deopotrivă. Un nou pelican i-a luat locul, iar acesta a primit tot numele Petros.

Mykonos, un loc spelndid!
Mykonos, un loc spelndid! / Foto: nexttriptourism.com

Așadar, Mykonos este una dintre cele mai frumoase insule grecești, un loc splendid apreciat de către turiștii de pretutindeni.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentBruges – Bijuteria Țărilor Nordice
Articolul următorSheikh Zayed, simbolul lumii arabe
Călătoriile reprezintă pentru mine o continuă cunoaştere, explorarea unor locuri noi presupune o avalanşă de informaţii. Agnes Repplier spunea că "Impulsul de a călători este unul dintre cele mai benefice lucruri ale vieţii.", ipoteză cu care sunt perfect de acord.