Considerată Perla litoralului bulgăresc datorită nisipului fin şi auriu, izvoarelor termale sau a minunăţiilor cu care natura îşi răsfaţă de fiecare dată turiştii, staţiunea Nisipurile de Aur se află la 17 km la nord de oraşul Varna. Un oraș definit de o frumoasă poveste ce spune originile sale dar și un spațiu unde vacanțele se trăiesc altfel.

Nisipurile de Aur 2

 Legenda spune că demult, cu câteva secole în urmă, piraţii au îngropat o comoară pe faleza Mării Negre, undeva la nord de oraşul Varna. Însă mama natură nu a putut accepta asta și a transformat aurul piraților  într-un nisip strălucitor, şi astfel staţiunea şi-a căpătat binemeritatul nume Nisipurile de Aur. Un loc deschis în care, poți să descoperi lumea dincolo de ceea ce vezi la televizor și  să petreci un weekend relaxant, în care să-ţi încarci bateriile.

Nisipurile de Aur 3

 Aici apa este mereu curată și limpede iar salinitatea este mult mai redusă decât pe litoralul nostru, făcând locul ideal pentru scufundări cu cei mici. De altfel, și plaja de la Nisipurile de Aur, o fâșie de trei kilometri și jumătate de nisip ce poate atinge pe alocuri până la  100 de metri lățime este recunoscută ca fiind printre cele mai bune din Europa.

 Odată ajuns la Nisipurile de Aur, trebuie neapărat să vizitați Turnul cu ceas Sf. Ioan Botezătorul, Biserica Sf Nikola, Muzeul Istoric sau Muzeul Etnografic ca să nu mai vorbim de superba mănăstire Aladja; Iar pentru amatorii de distracţii sau senzaţii tari, Aquapolis este locul ideal.

Nisipurile de Aur 4

 Situat în vestul staţiunii Nisipurile de Aur, Aquapolis este primul aqua parc de acest tip construit în Bulgaria şi cel mai frumos parc acvatic din Europa de Est. Acesta este amplasat in vestul statiunii Nisipurile de Aur,  pe drumul principal de la „Riviera” şi se întinde pe o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi.  Spațiu în  care, turiştii au la dispoziţie 3 zone special amenajate, respective  pentru adulti,  pentru copii si zona Extreme dedicată celor care adoră senzațiile tari.

 Perimetrul parcului este dotat cu restaurante şi terase amenajate în aşa fel încât turiştii care ajung în această staţiune pentru a se relaxa să se bucure de linişte, servicii de calitate şi o servire ireproşabilă.

 Mult mai gălăgioasă este  zona pentru copii, dotată cu tot felul de puncte de atracţie precum  dragon, dinozaurii buclucaşi sau broaştele ţestoase în miniatură.

Nisipurile de Aur 6

 Cât despre zona Extreme, aceasta este destinată acelor turiști care sunt în căutare de senzaţii tari şi adrenalină. Aici oricine îşi poate testa limitele în toboganele Niagara, Kamikaze sau  Wild River. Însă nici unul dintre ele nu este recomandat celor slabi de inimă…

 După distracţie, turiştii îşi pot potoli foamea cu măncărurile diversificate din bucătăria bulgărească. Moussaka, Shkembe Chorba (ciorba de burtă), supele calde sau reci, kebapche, barista, kavarma sau sirene sunt doar câteva dintre vedetele meniurilor puse la dispoziție de localurile aflate la Nisipurile de Aur.

 Hotelurile din stațiunea Nisipurile de Aur au fost în mare parte integrate în diferite lanțuri hoteliere internaționale. Din acest motiv, serviciile acestora, cotate la 3, 4 sau 5 stele, sunt de tipul All Inclusive sau chiar Ultra All Inclusive. În plus, un argument ce a făcut ca tot mai mulți români să vină la Nisipurile de Aur vară de vară este faptul că prețurile sunt cu mult mai bune decât pe litoralul românesc.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentInsula Paștelui, insula misterelor
Articolul următorZagreb, capitala contrastelor
De mulți ani trăiesc cu credința că suntem meniți să explorăm pământul, să descoperim noi locuri, să învățăm despre lumea ce ne înconjoară. Este asemenea unei călătorii inițiatice în care vom afla mai multe despre viață dar și despre noi.