Este timpul pentru un nou top 7. De această dată vom vorbi despre cele mai spectaculoase locuri din lume, spații ce vă vor tăia respirația cu frumusețea lor sau vă vor face să vă întrebați cum poate exista așa ceva în realitate.

Căci azi nu vă vom arăta atât de mult ceea ce omul poate să facă ci ceea ce natura, în ingeniozitatea ei, a reușit să realizeze vreme de secole.

Chiar dacă, uneori, pe ici pe colo, și omul a dat o mână de ajutor.

Cele mai spectaculoase locuri din lume: câmpurile de flori ale Olandei

Olanda este recunoscută pentru câteva lucruri: pământul recuperat din mare, morile de vânt și…lalelele. Acestea din urmă reprezintă o industrie uriașă în această țară și una din principalele surse de venit ale Olandei. Totuși, dacă frumoasele flori fac deliciul a milioane de femei din întreaga lume, câmpurile cultivate cu lalele sunt de-a dreptul spectaculoase. Combinații de culori intense și rânduri de lalele perfect aliniate.

Câmpurile de lalele din Olanda, o explozie de culoare
Câmpurile de lalele din Olanda, o explozie de culoare

Un tunel al dragostei

Tunelul dragostei din Ucraina este un alt loc absolut extraordinar. Și spre deosebire de ceea ce v-ați aștepta, nu este o hrubă întunecată și semi-romantică ci un tunel format din copaci ce parcă și-au unit crengile deasupra unei lini de tren mai mereu pustie. Realitatea este însă că trenul are mult de-a face cu această formă uimitoare căci garniturile ce au trecut zeci de an i pe aici au dat această formă pădurii ce a încercat mereu să se extindă. Este exemplul perfect despre cum omul și natura au colaborat involuntar pentru a crea ceva unic. Cum să nu introducem așa ceva în top 7 cele mai spectaculoase locuri din lume?

Cele mai spectaculoase locuri din lume - tunelul dragostei din Ucraina
Cele mai spectaculoase locuri din lume – tunelul dragostei din Ucraina

Pădurile de bambus ale Japoniei

Majoritatea dintre noi ne închipuim bambusul ca pe o plantă mică de statură, bună pentru construit undițe și suveniruri dar și pentru hrănit urșii panda. Ei bine nu, lăsat crească în voie, bambusul ajunge la vreo 10 m înălțime iar pădurile de bambus ale Japoniei sunt exemplul perfect de frumusețe și spectaculozitate. Mai jos aveți un asemenea exemplu și este evident că o plimbare pe aici în aerul răcoros al dimineații este o experiență care cu greu poate fi uitată.

Păduri de bambus în Japonia
Păduri de bambus în Japonia

Heerstrasse

Unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume este o simplă stradă din orașul german Bonn. Aici, în fiecare primăvară pe Heerstrasse, zeci de copaci înfloresc simultan, oferin iluzia unui tavan de flori, o oază de parful și umbră. Cu adevărat acest loc devine în fiecare primăvară locul de promenadă pentru locuitorii din Bonn dar și pentru mii de turiști veniți să vadă acest spectacol ce oferă în egală măsură un deliciu vizual și olfactiv.

O stradă din Bonn şi multe flori
O stradă din Bonn şi multe flori

Formele de relief de la Zhangye Danxia din China

În regiunea Danxia din China, există un loc spectaculos plin de forme de relief petrografice formate în cretacic. De un colorit cromatic incredibil, această regiune pare să fi fost victima unui atac pastelat. Dar în realitate, totul are legătură cu mineralele din sol care se manifestă la suprafață sub forma culorilor ce pot fi observate. Acum aproape 80 de milioane de ani au început aici să se adune minerale sedimentare și după încă 15 milioane de ani acestea au început să fie expuse datorită mișcărilor plăcilor tectonice, rezultând ceea ce putem vedea azi.

Zhangye Danxia, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume
Zhangye Danxia, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume

Câmpurile de lavandă

În Franța, dar și peste Canalul Mânecii, lavanda este crescută pe câmpuri întinse. Această plantă ale cărei utilizări se întind de la industria parfumurilor la cea a medicamentelor și chiar mai departe, uimește prin frumusețe și miros. Așa că închipuiți-vă cum ar fi să vă aflați în mijlocul unui câmp de lavandă, îmbătați cu aroma acestor flori și admirând un apus de soare dincolo de rândurile movulii.

Cele mai spectaculoase locuri din lume - câmpurile de lavandă
Cele mai spectaculoase locuri din lume – câmpurile de lavandă

Wisteria Flower Tunnel din Japonia

Localizată la vreo șase ore de Tokio,această grădină adăpostește nu mai puțin de 150 de exemplare de flori Wisteria din 20 de specii diferite. Iar atracția principală a zonei este tunelul de flori Wisteria, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume datorită combinației cromatice și aspectului său absolut unic.

Tunelul de flori Wisteria
Tunelul de flori Wisteria

Source: Bored Panda

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentUrbino, pe urmele ducilor italieni
Articolul următorEze, satul medieval de pe Riviera Franceză
De mulți ani trăiesc cu credința că suntem meniți să explorăm pământul, să descoperim noi locuri, să învățăm despre lumea ce ne înconjoară. Este asemenea unei călătorii inițiatice în care vom afla mai multe despre viață dar și despre noi.