Franța este o țară minunată, dar cele mai frumoase locuri din aceste ținuturi de poveste rămân zonele medievale pline de un farmec aparte cum nu se mai regăsește nicăieri altundeva. În sud-estul Franței, departe de agitația marilor metropole se află un orășel de basm ce poată numele de Yvoire. Zona este supranumită  „Cel mai frumos orășel din Franța” și este cu adevărat splendidă pe toată durata sezonului cald atunci când flori multicolore îmbracă deosebitele clădiri medievale.

Orășelul este splendid mai ales în timpul sezonului cald
Orășelul este splendid mai ales în timpul sezonului cald / Foto: www.emlii.com

Regiunea este apreciată mai ales pentru istoria sa îndelungată, orășelul a fost construit începând cu secolul al XIV-lea, chiar pe malul francez al lacului Geneva. Cea mai bună manieră de a admira zona este aceea de a te plimba pe străzile înguste și pietruite, momente în care se dezvăluie în toată splendoarea lor clădirile istorice foarte bine conservate. Cele mai multe dintre edificii au fost practic sculptate în piatră, iar acest fapt le-a asigurat o bună rezistență în timp. Chiar și ferestrele au fost decupate după forma stâncilor, de aceea clădirile nu au o simetrie perfectă, fapt ce adaugă zonei și mai mult farmec.

Apele lacului completează perfect cadrul natural
Apele lacului completează perfect cadrul natural / Foto: trippykath.wordpress.com

Turiștii din întreaga lume vizitează Yvoire pentru a se bucura de o vacanță liniștită, într-un loc unde armonia este o lege nescrisă. Apele lacului Geneva completează perfect cadrul, aici se află chiar și un mic port de unde chiar tu poți pleca într-o călătorie cu barca pe apele limpezi. Astfel, vei obține o imagine de ansamblu al micului orășel francez, un Colț de Rai ce îți va schimba complet percepția asupra Franței.

Castelul este cea mai impozantă construcție din zonă
Castelul este cea mai impozantă construcție din zonă / Foto: www.savoie-mont-blanc.com

Cea mai impunătoare clădire din zonă rămâne Castelul Yvoire, localizat chiar pe malul lacului, într-un peisaj greu de descris în cuvinte. Impozanta construcție este primul edificiu ridicat în zonă, întregul proces de ridicare a structurii a început în anul 1306, scopul lucrării fiind acela de a crea o zonă de supraveghere a portului. Secole de-a rândul, zona a fost regiune militară construită strategic cu scopul de a monitoriza întregul teritoriu. Anul 1591 este un moment nefast în istoria castelului, un incendiu violent pune la pământ construcția masivă. La începutul secolului al XX-lea se încep demersurile pentru restaurarea clădirii, cea care avea să redevină un simbol al orășelului francez. La momentul actual, castelul poate fi vizitat și în interior, asta pentru că odată cu exteriorul au fost renovate toate camerele edificiului.

Aleile înflorite sunt o încântare pentru turiști
Aleile înflorite sunt o încântare pentru turiști / Foto: www.panoramio.com

Deși orășelul nu ocupă o suprafață prea mare, zona este dominată de spații verzi, foarte bine îngrijite, care mai de care mai deosebite. Cea mai frumoasă rămâne Grădin celor Șase Simțuri, locul unde locuitorii și turiștii deopotrivă petrec ore îndelungate în mijlocul naturii. Yvoire este un orășel mic, însă de o complexitate aparte, o zonă uimitoare vizitată de la an la an de tot mai mulți turiști din întreaga lume.